Data publicarii: 4 decembrie, 2023
Comunicat de presă |04.12.2023
Fundația Roma Education Fund Romania a organizat pe 28 noiembrie 2023, la Școala Gimnazială din Scărișoara, județul Olt, evenimentul de încheiere al proiectului „Construiește-ți propriul viitor prin educație” – cod MySMIS 146032 – cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman.
La eveniment au participat Marius Căldăraru, consilier în cadrul Ministerului Educației, Iulia Vlad, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Olt, Lăcrămioara Cule, directoarea Școlii Gimnaziale Scărișoara, directorii celorlate școli implicate în proiect și alți invitați speciali.
”Mă bucur să observ faptul că acest proiect a avut un impact semnificativ în comunitățile în care am lucrat. Rezultatele obținute ne arată că tinerii NEETs își doresc să-și finalizeze studiile, un lucru și mai îmbucurător fiind faptul că fetele din comunități s-au reîntors pe băncile școlilor. Educația beneficiarelor noastre care sunt și mame, totodată, a avut un efect pozitiv care s-a extins asupra familiilor acestora și implicit asupra comunităților din care fac parte. Chiar dacă proiectul a fost provocator, implicarea tuturor actorilor a fost cheia succesului în atingerea rezultatelor și profit de ocazie pentru a le mulțumi tuturor.” – Ionela Cristea, director de programe REF Romania.
În cadrul proiectului au fost implicate 10 școli din tot atâtea comunități:
De asemenea o parte din scolile gimanziale au realizat parteneriate cu licee tehnologice si cu agenti economici locali pentru sustinerea programelor de stagii de practica.
„Colaborarea cu REF a fost, pentru noi, o mare șansă și o bucurie, un prilej de a face educație de calitate colaborând cu o echipă de profesioniști de la care am învățat zi de zi, nu doar că se poate, ci și cum să reducem decalajele educaționale dintre membrii comunității noastre. Programul ADS a fost o binecuvântare pentru cei 102 cursanți care, grație acestei a doua șanse, au o perspectivă mult mai optimistă asupra integrării lor sociale și profesionale” – Lăcrămioara Cule, directoarea Școlii Gimnaziale Scărișoara, județul Olt.
Printre rezultatele proiectului amintim:
Obiectivul proiectului a fost creșterea calității forței de muncă, în special a celei reprezentate de tineri fără loc de muncă, educație sau formare, inclusiv a celor aflați în risc de excluziune socială și a tinerilor din comunitățile marginalizate (tineri NEETs). Proiectul a facilitat accesul acestora la programe de suport și tranziție către piața muncii în regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Est și Sud Muntenia.
Proiectul “Construiește-ți propriul viitor prin educație” s-a concentrat pe un grup țintă de tineri NEETs proveniți din localități din Sud-Vest Oltenia, Sud-Est și Sud Muntenia. În parteneriat cu școlile din aceste regiuni, au fost implementate măsuri educaționale de tipul „A Doua Șansă” beneficiind de ele un număr de cca 400 de tineri NEETs.
”În ceea ce privește sustenabilitatea proiectului, o parte din grupele care au început programul ADS prin proiect și nu au reușit să finalizeze vor continua studiile cu finanțare de la bugetul de stat. Ne bucurăm pentru faptul că la Școala din Scărișoara, trei grupe ADS, respectiv 55 de persoane, continuă programul A Doua Șansă cu susținere din fonduri publice. De asemenea, se fac demersuri pentru continuarea programelor ADS și în celelate școli partenere în proiect, astfel ca în perioada următoare, programele să fie preluate de Inspectoratele Școlare Județene cu finanțare de la bugetul de stat. După finalizarea proiectului rămân în școli expertiza privind implementarea programului A Doua Șansă, oamenii formati și instrumentele pe partea de consiliere vocaționala și profesională. Ne bucurăm să vedem rezultatele pozitive ale acestui proiect și suntem hotărâți să continuăm să sprijinim tinerii pentru a-și construi propriul viitor prin educație și formare profesională.” – Monica Călin, expert tehnic REF Romania.
****
Proiectul „Construiește-ți propriul viitor prin educație” – cod MySMIS 146032 – este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Conținutul acestui material nu reprezintă, în mod obligatoriu, poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informații detaliate despre celelalte program cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro. Valoarea totală a proiectului este 4.801.835,55 lei, iar valoarea cofinanțării UE este 4.417.688,72 de lei.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să o contactați pe Ionela Cristea, Director de programe, 021. 2000. 600, ionela.cristea@romaeducationfund.ro.