Din Straja, cu dragoste – Tabăra VELUX 2019

“Pentru a ajunge din Botoșani în Straja – Hunedoara – nu am avut nevoie de foarte multe lucruri: nelipsitele bagaje, foarte multă răbdare, două mijloace de transport – tren și microbuz – și oameni frumoși alături de care să îți petreci timpul. Am plecat cu trenul de noapte din Botoșani, împreună cu cele două colege mult iubite – Ana și Claudia – și cu „mămica noastră”, doamna Petronia.  Ca de fiecare dată, am povestit și am râs cât am putut, am depănat amintiri și ne-am bucurat de timpul petrecut împreună.

Am ajuns în București la 5 dimineața. Atunci când îți este somnul mai dulce, noi coboram din tren încărcate cu bagaje, după o călătorie care a durat mai bine de opt ore. Eram foarte somnoroase și înfometate, probabil și din cauza efortului depus în căratul genților. În gară, am cunoscut-o pe Nicola, o altă colegă din Programul de Burse în Pedagogie VELUX, care a stat cu noi. Deoarece aveam mult timp la dispoziție și pentru că plictiseala ne chinuia deja, am hotărât să părăsim gara și să  descoperim zona. Mai întâi, am fost într-un părculeț din apropierea gării unde am făcut poze și ne-am bucurat de priveliște. Am părăsit părculețul, care a devenit repede mai puțin interesant pentru noi. Am hotărât să ne plimbăm pe stradă, fără să avem un plan. Ne-am plimbat agale, admirând clădirile înalte. Am zărit o librărie care ne-a atras atenția. Când am ajuns la ea era închisă. Dezamăgite ne-am întors în gară, pe partea opusă celei pe care am venit pentru a vedea și altceva. În gară, am dat de jocurile cu maneta unde, dacă ai noroc, câștigi. Dacă nu, rămâi doar cu banii pierduți. Cum ni s-a întâmplat și nouă, de altfel.

După „explorarea”  noastră, am mai cunoscut două fete (Bianca și Sorina). Ne-am întâlnit cu Alexandra și, tot așa, până ne-am adunat toate. Am așteptat împreună microbuzul care urma să ne ducă la „casa noastră” pentru următoarele zile. Încă un drum lung. La început, în autocar, a fost liniște, toată lumea dormea sau era timidă fiindcă nu ne cunoșteam, însă spre finalul călătoriei am cântat, am avut și DJ (domnul Doru ) și parcă a fost altfel călătoria. Eram plini de viață. Mergeam cu sentimente bune, știam că va fi frumos. Când aproape am ajuns în Straja toți eram obosiți, însă i-am cunoscut pe cei care ne-au fost alături pentru următoarele zile și ne-a revenit zâmbetul. Am călătorit mult, dintr-un colț de țară în alt colț, dar a meritat” – Ecaterina, elevă în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic din Botoșani.  

Cati, căci așa o strigă colegele de școală, s-a întors de curând din tabăra de vară organizată de Fundația Roma Education Fund Romania și finanțată de Fundația VELUX. Tabăra a avut loc în localitatea Straja, județul Hunedoara, în perioada 25-29 mai 2019. Aflată deja la cea de treia ediție, tabăra VELUX de anul acesta a fost una mai specială pentru că am urmărit să le dezvoltăm participanților aptitudini noi care să le ajute să-și depășească limitele, să se cunoască mai bine pe sine. Ecaterina este unul dintre cei 97 de elevi romi care beneficiază de sprijinul financiar și academic oferit de fundația VELUX în Programul de Burse în Pedagogie.

“În fiecare an, am participat la activitățile organizate de Roma Education Fund Romania și nu mi-a părut rău. Am descoperit mereu ceva nou și interesant. Întotdeauna am găsit  ceva de învățat. De exemplu, în primii doi ani, am învățat despre mine: cine sunt și care este istoria mea și cum să devin un cadru didactic mai bun. Anul acesta am avut ocazia să îmi cresc gradul de încredere în mine, să văd cât de mult pot să mă detașez de fricile mele sau dacă le las să mă domine complet. Activitățile din această vară m-au învățat un lucru important: dacă vrei să primești încredere de la cei din jurul tău trebuie să oferi și să ai încredere în propria ta persoană. Ca viitor cadru didactic am nevoie de încredere, de încrederea părinților că voi face o treabă bună,  de încrederea copiilor dar mai ales de încrederea în propriile mele forțe, pentru că ele mă vor ajuta să îmi îndeplinesc visul” – Ecaterina

Iar această încredere și-a câștigat-o și în urma activităților propuse de trainerii Fundației Noi Orizonturi, care au dezvoltat la Straja Tabăra Viața, un loc special amenajat în care copiii pot să se aventureze în siguranță.

În primele două zile, fetele au avut parte de numeroase activități. Atelierul de Frânghii Joase a fost una dintre cele mai interesante, susțin chiar ele. În cadrul atelierului, tinerele au participat la două jocuri de cunoaștere: Trecătoarea Nitro și Mersul pe Cablu. Scopul celor două jocuri a fost de a surprinde dinamica grupului, rolurile pe care și le asumă fiecare participant în îndeplinirea scopului final.

În a treia zi de tabără, elevii au fost provocați la o vânătoare de comori. Am încheiat ziua cu atelierul „Citim împreună”.

Însă, adevărata provocarea a fost în ziua a patra de tabără când, după o noapte și o dimineață ploioasă, fetele au urcat din nou pe munte, pentru a ajunge la Atelierul de Frânghii Înalte. În pofida frigului, a ceții dense și a ploii mărunte, elevele au participat la activitățile propuse de echipa Noi Orizonturi. Scopul: depășirea limitelor personale pentru îndeplinirea scopului comun.

“Când am venit în tabără eram neîncrezătoare în mine. Am crezut că nu voi reuși să fac ceva. La sfâșitul taberei, am plecat foarte încrezătoare. Activitățile mi-au plăcut foarte mult. Chiar dacă de multe ori mă gândeam să renunț, mă motivam singură și nu m-am dat înapoi de la nimic. La anumite activități aveam o anumită frică să nu mă rănesc dar mergeam cu gândul că ce o fi, o fi, și că nu trebuie să zic nu pot până nu încerc” – Maria, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Pedagogic din Sibiu.

Tabăra de vară s-a încheiat cu un carnaval și un concurs în care fetele și-au etalat cu succes talentele: teatru, muzică, dans. Fundația Roma Education Fund Romania împreună cu Fundația VELUX le-au oferit elevelor, drept răsplată pentru că se pregăteau să încheie anul școlar cu medii foarte bune, câte un laptop, rucsacuri și echipamente sportive pentru munte .

De obicei, îmi fac prieteni foarte greu deoarece sunt o fire mai sensibilă și mai timidă dar pot spune sincer că, de persoanele din tabără, chiar m-am atașat. Activitățile au fost foarte distractive și m-au ajutat să îmi descopăr mai bine o altă personalitate, o personalitate mai bine dispusă, mai curajoasă, care are curajul să încerce multe lucruri noi, să spună ceea ce gândește. Vă sunt foarte recunoscătoare pentru asta! Pot spune că am plecat cu o doză mare de încredere în mine. Am ajuns la concluzia că programul acesta nu este doar un simplu program de burse în pedagogie, ci este format din oameni minunați care sunt gata să ajute, care sunt acolo pentru tine, de la care ai multe de învățat, practic… o a doua familie – Sorina, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național Pedagogic din Mehedinți.

Am plecat de acolo cu câteva regrete, pentru că mi-a fost greu să mă despart de absolut toate fetele, pentru că, cu fiecare am interacționat, într-un fel sau altul, și în afara activităților. A fost o experiență super frumoasă. Am avut super multe de învățat, și legat de pedagogie, și de învățarea în natură. Am învățat foarte multe jocuri, pe care le voi aplica în viitoarea mea carieră didactică. Cursurile de limba romani m-au ajutat, de asemenea, foarte mult – Denisa, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic Ion Creangă din Tulcea.

Înainte să mă duc în tabără, am avut impresia că nu va fi bine, pentru că, eu fiind mai retrasă, am crezut că voi fi mai inhibată anul acesta și că nu voi socializa cu nimeni. Însă, această tabără m-a ajutat să mă deschid mai mult, să socializez mai mult, și să descopăr mai multe lucruri despre mine. Faptul că am mers în tabără mă ajută în carieră: o să fiu mai deschisă cu copiii, mai sociabilă și o să pot să interacționez mai mult cu ei. Programul de Burse în Pedagogie m-a ajutat foarte mult din punct de vedere financiar și emoțional – Larisa, elevă în clasa a XII-a la Liceul Pedagogic din Sălaj.

Trebuie să recunosc că cel mai mult mi-a plăcut ieșirea în camp-ul Viața, unde am experimentat lucruri noi pe care nu credeam că le voi face vreodată. Am avut norocul  și prilejul de a face parte dintr-un grup de oameni minunați, care tot timpul m-au încurajat și mi-au fost aproape. Pentru mine, Programul de Burse în Pedagogie înseamnă extrem de mult: mă ajută să-mi acopăr cheltuielele școlare, iar pentru asta nu pot decât să le mulțumesc oamenilor minunați care fac parte din acest proiect – Alexandra, elevă în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic din Brăila.

Activitățile din tabără au fost cu mult peste așteptările mele. Nu mi-a venit să cred că am urcat la 7 metri înălțime deasupra solului și că am zburat, asemenea unei veverițe zburătoare, cu ajutorul organizatorilor taberei. Pe lângă asta, am început să am mai multă încredere în mine datorită taberei și activităților din program. Am descoperit că am mult mai mult curaj decât știam eu, și că sunt mult mai ambițioasă. – Anamaria, elevă în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic din Botoșani.

Pentru mine, Programul de Burse în Pedagogie înseamnă, într-un cuvânt, bucurie. Bucurie pentru că am reușit să cunosc o parte din echipa REF – am participat doi ani consecutiv în tabăra realizată de Roma Education Fund – bucurie deoarece am cunoscut și mi-am făcut prieteni noi, bucurie deoarece m-a ajutat să mă perfecționez într-un domeniu în care nu mă prea pricep. Mulțumesc, REF! – Andra, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic Andrei Mureșanu din Brașov.