Dreptul la Educație al copiilor romi, inalienabil doar în teorie

Unul dintre drepturile fundamentale din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este Dreptul la Educaţie. Și, pentru că astăzi – 10 decembrie – marcăm  Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, trei experţi ai fundaţiei Roma Education Fund Romania, care sunt şi cadre didactice rome, ne vorbesc despre modul în care acest drept se transpune în practică, la 73 de ani de la consacrarea lui.


Pentru elevii romi, dreptul la educaţie este inalienabil doar în teorie. Realitatea ne demonstrează că, din păcate, valorificarea diversității culturale și promovarea culturii și identității rome rămân domenii încă în proces de dezvoltare în ceea ce privește educația din România. Chiar dacă termenii școală incluzivă sau egalitate de șanse sunt des vehiculați când se discută despre programele educaționale adresate elevilor romi, pentru sistemul educațional rămâne încă o provocare să răspundă în egală măsură nevoilor culturale ale tuturor elevilor săi. Mai mult, cazurile de discriminare şi segregare din şcolile româneşti fac parte încă, din nefericire, din realitatea sistemului educațional.

Odată cu trecerea la educația online din cauza pandemiei de Covid – 19, dreptul la educație al copiilor din mediile dezavantajate, garantat și de art. 32 din Constituția României, s-a estompat până aproape de dispariție. Copiii romi din familii vulnerabile s-au aflat în imposibilitatea de a merge virtual la școală pentru că nu aveau dispozitive inteligente sau conexiune la internet. Unii dintre ei nu au nici măcar acces la electricitate. În primul an de pandemie, 40% dintre copiii din mediile defavorizate nu au făcut școală. Prăpastia dintre elevii romi vulnerabili și restul copiilor s-a lărgit atât de mult, încât dreptul la educație a devenit un ecou trist, uitat în adâncurile acesteia.


„Educaţia interculturală de la vârste fragede este cheia combaterii unor fenomene care macină societatea românească: discriminarea şi rasismul” – Drd. Luiza Medeleanu

 În viziunea Luizei, pedagogia de tip clasic trebuie urgent înlocuită cu pedagogia de tip incluziv care pune accentul pe specificul cultural al fiecărui elev și valorifică identitatea culturală a acestuia. Cunoaşterea atât a propriei istorii, culturi şi tradiţii, cât și pe cele ale colegului de bancă sau a celui din clasa vecină, este esenţială pentru o societate interculturală, construită pe respect reciproc și dialog echitabil.

“Accesul la educație este egal atunci când, în spațiul școlar, se ține cont de specificul cultural al fiecarui copil, fiind valorificată tocmai unicitatea elevilor. Iar acest lucru este posibil doar prin intermediul educaţiei interculturale, nu prin pedagogia de tip clasic ce are la bază principiul ,,toți suntem egali”, principiu ce nu răspunde însă nevoilor specifice ale elevilor și nu-i încurajează pe aceștia să-și afirme identitatea individuală și culturală. Ca să înţelegeţi de ce este nevoie de această schimbare de paradigmă îmi permit să vă povestesc despre Severin, un rom spoitor, elev în clasa a I-a la o şcoală dintr-un sat românesc. Povestea lui Severin* este povestea zecilor de copii romi cu care am lucrat de-a lungul carierei de activist și expert educațional.

Până să meargă la școală, Severin și-a petrecut timpul doar cu familia sa extinsă (mama, tata, bunicii și cei 2 frați mai mici). El nu a fost la grădiniță. Copiii nu se joacă cu el și nici cu frații lui pentru că sunt spoitori. Nici el nu se amestecă cu ceilalți copii care nu sunt romi. De obicei, Severin merge cu bunica prin sat pe la oameni să-i ajute la diverse munci.

Acum însă e în clasa I și merge la școală. Nu cunoaște pe nimeni și se simte foarte stingher. N-ar fi asta o problemă. Problema mai mare este că nu cunoaște bine limba română (el acasă vorbește doar romani) și nu poate înțelege ce zice doamna și nici nu poate comunica cu ceilalți copii. În plus, aici, la școală nu are voie să vorbească tare. Trebuie să stea drept în bancă și nimeni nu înțelege ceea ce spune. Ba mai mult, îl ceartă şi îi ordonă să vorbească românește. 

Severin merge de câteva luni la școală dar nu-i place deloc. La început credea că va fi ceva foarte interesant dar acum… Nu poate socializa deloc cu ceilalți copii datorită barierelor lingvistice și sociale. El e totuși rom spoitor și copiii nu vorbesc cu el. Nu-și poate nota nimic și nici nu-și poate face temele… și nici doamna nu-l poate ajuta pentru că nu-i cunoaște limba. Se gândește să nu mai vină la școală, mai bine învăță meserie de la bunicul…

Asemenea lui Severin, mulți copii romi ajung să se simtă complet străini în spațiul școlar, să se simtă stigmatizați, pierzându-și încrederea în sine și într-un final ajung să abandoneze școala. Dar ce  putem face pentru a împiedica astfel de situații?

Valorizarea culturii Celuilalt și a diferențelor culturale trebuie să devină preocupări constante ale mediului școlar. Acesta trebuie să devină un spațiu familiar pentru elevii romi, în care ei să se simtă în siguranță, să-și construiască și să-și manifeste identitatea autentică în relație cu ceilalți, fără a fi nevoiți să se ascundă sau să adopte un comportament dual, ajungând să-și negocieze identitatea. Doar dacă le este satisfăcută nevoia de apartenență la grup în mediul școlar, elevii romi își pot forma o identitate și o stimă de sine sănătoase. ” – Luiza Medeleanu, doctorand la Universitatea din Bucureşti în domeniul Studiilor Culturale.


„Învățarea în limba maternă poate crește semnificativ accesul la educație precum și calitatea învățământului, în special în cazul copiilor preșcolari sau a celor din clasele primare care vorbesc limba romani de acasă” –
Dr. Alexandru Zamfir

Alexandru este expert educaţional la REF Romania şi cadru didactic la Departamentul pentru Limba şi Literatura Romani din cadrul Universităţii Bucureşti. În viziunea sa, dreptul la educație în limba maternă ar trebui adus mai des și mai consistent în discuție, mai ales în școlile care au acest specific.

“Deși limba romani nu îmi este limbă maternă, părinții și generațiile din urmă uitând limba, (re)întâlnirea cu ea și întregul ei univers m-a preocupat întotdeauna, fiind nevoit să o (re)învăț în copilărie de la prietenii și vecinii care o vorbeau în cartier, pentru ca mai târziu să o descopăr ca limbă predată la facultate, în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, și ajungând, ulterior, să și predau limba romani la aceeași facultate.

Astăzi, senzația pe care o resimt atunci când vorbesc în limba romani se descrie mai ales printr-un sentiment de intimitate, asociată cu respect, încredere, empatie și o anumită simțire comună, în sensul unei împărtășiri cu o simțire și-o înțelegere care se oglindește în mine însumi dar și în celălalt. Atunci când mă adresez cuiva în limba romani intrăm instantaneu într-un alt registru, într-o altă lume, una a familiarității și a exprimării într-un cadru intim, dar și o lume a siguranței și a confortului, a destinderii și a încrederii. Iar senzația e aceeași și la fel de intensă de fiecare dată, de la conversații uzuale pe stradă sau cu studenții în sala de curs, până la mesaje scurte dar pline de însuflețire pe care le-am rostit la conferințe internaționale, așa cum mi s-a întâmplat atunci când am fost în India unde, la mii de km de casă, atât eu cât și ceilalți romi din sală, veniți din toată Europa sau din America de sud, ne-am simțit atât de „acasă” în limba romani.

La fel mi se întâmpă și în poezie, în textele pe care le scriu în limba romani distingându-se anumite nuanțe, trăiri și senzații pe care nu le pot reda în nicio altă limbă.

Toate acestea pentru că prin limba romani mă conectez cu o lume pe care o simt că mi-e aproape și cu care vibrez într-un mod aparte, stabilind legături și o întreagă rețea, în care ne recunoaștem reciproc, și care mă ajută în final să mă (re)cunosc mai în amănunt și mai în intimitate pe mine însumi, prin (re)conectarea cu la limba romani conectându-mă, totodată,  mai în profunzime și bunicii și străbunicii mei, cu trecutul lor, cu tristețile și bucuriile lor, cu tot ce-au trăit și au însemnat ei și cu ce tot ce trăiec și însemn și eu și generațiile viitoare” – asis. Dr. Alexandru Zamfir.

„Educaţia ar trebui să fie o călătorie, nu o destinaţie” – Dr. Valentin Negoi

Valentin este profesor de istorie la Liceul Teoretic din Filipeștii de Pădure, judeţul Prahova şi este, de asemenea, unul dintre membrii echipei REF.

 “Înainte sa intru în învățământ credeam cu adevărat că nu contează de unde pleci, atâta timp cât știi unde vrei să ajungi, însă, după trei ani de predat, am ajuns să înțeleg că elevii simt școala ca pe o cursă de obstacole unde, din păcate, mulți nu reușesc să prindă nici măcar startul. Educația trebuie să fie o călătorie, nu o destinație. Sunt prea mulți copii care și-au setat ca singur obiectiv finalizarea celor opt clase, fără să îşi dorească să acumuleze experiențe şi competențe pe care să le folosească apoi în viață.

Sunt în învățământ de trei ani și încă mă duc la școală cu bucurie. Spun încă pentru că, în prima mea lună la catedră, colegii cu mai multă experiență din cancelarie mi-au spus că în cinci ani o să treacă acest entuziasm. Îmi spuneau asta deoarece ei înțeleseseră deja că  învățământul este un sistem rupt de realitate, unde școlile care au cele mai mari probleme sunt și cele mai copleșite de hârtii, care trebuie să fie multe și cât mai atent făcute.

De ce dreptul la educație în România este, în continuare, încălcat în mod rușinos? Pentru că 6 din 10 copii din mediile defavorizate au probleme grave de scriere și de citire. Jumătate dintre copiii de 15 ani suferă de analfabetism funcțional, după 8 ani de mers la școală. Cu mici excepții, diferența dintre un elev bun, performant, și un elev slab o face gradul de implicare al părintelui în educația copilului și colaborarea armonioasă dintre dascăl și părinte.

Cu siguranță, situaţia din învățământul românesc ar fi stat cu mult mai rău dacă nu ar exista şi foarte mulți profesori cu adevărat buni care îşi fac treaba cât pot ei de bine. Constat cu bucurie, că cei care sunt proaspăt intraţi în sistem au dorința de a face bine. Dar aceeași dorință o aveau și o bună parte dintre profesorii care acum stau lipiți de catedră și consideră că educația incluzivă se face prin dictare. Oare sistemul te transformă în timp într-o persoană căruia nu-i pasă de mai nimic? Din punctul meu de vedere, dacă a trecut un an de zile și un profesor nu a avut timp să citească măcar o carte, din domeniul de activitate, înseamnă că persoana respectivă nu este menită să fie la catedră” – prof.dr.Valentin Negoi.

Elevă din programul „A doua Șansă”

Pentru REF Romania, asigurarea accesului în mod egal la educaţie de calitate pentru toţi copiii romi este parte a misiunii fundaţiei. Prin activităţile, programele şi acţiunile pe care le-a derulat de-a lungul celor 12 ani, REF Romania a urmărit să reducă  fenomenul de părăsire timpurie a şcolii prin  programe educaţionale de calitate care se adresează atât copiilor de doar câteva luni, ante-preşcolari, cât şi preşcolarilor, elevilor din ciclul primar şi gimnazial (programele Biblioteca de Jucării, Şcoala după Şcoală, Sprijin Educaţional Intensiv).

De asemenea, REF Romania a urmărit să reducă numărul persoanelor care nu au finalizat învăţământul obligatoriu prin programe de tip “A Doua Şansă”, să crească accesul tinerilor romi la educaţie academică prin programele de burse.

Fundaţia promovează o societate incluzivă prin programele de educaţie interculturală de tipul atelierelor pentru elevi şi părinţi şi a cursurilor de formare pentru cadrele didactice. În permanenţă, echipa REF Romania şi-a ghidat activităţile, campaniile de advocacy, cercetările, parteneriatele urmărind respectarea dreptului la educaţie, în mod echitabil, pentru toţi copiii romi.

* 
Povestea lui Severin a fost publicata in Culegerea de creație literară rromani Rromane Godimata/Gânduri Rome, editura Amare Rromentza, București, 2020