INTERVIU – Școala românească, o povară chiar și pentru premianți

Delia Grebinișan este din 1984 profesor de chimie-fizică la Școala Gimnazială  “G.Ibrăileanu” din Târgu Frumos, județul Iași. Delia a crescut într-o familie în care studiul și dragostea de carte i-au fost insuflate cu pasiune de mama ei, fostă învățătoare în satul în care a crescut. Delia este unul dintre mentorii Roma Education Fund Romania în proiectul “Competență, inovare și profesionalism în educație” (CIPE), finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) ID – 105682.

Am dorit să aflăm ce părere au cadrele didactice, mentorii și tutorii din proiectele noastre despre sistemul de educație, despre discriminare, sărăcie și despre calitatea procesului educațional din România. Delia Grebinișan deschide seria de povești “Profesorii Roma Education Fund Romania”.

Vă aduceți aminte de ce ați ales să deveniți dascăl?

Cred că prin clasa a III-a am început să îmi doresc să fiu învățătoare la școala la care am urmat eu clasele I-IV. Meseria de dascăl a fost una cu care am luat contact de la o vârsta foarte mică, în familie, având membri care au lucrat în învățământ. Eram oarecum la curent cu ceea ce trebuia să facă un dascăl la clasă, dar și după ce termină orele. Percepeam învățătorul ca pe cineva foarte priceput, capabil să răspundă la toate întrebările și necunoscutele celor din jur. Meseria îmi oferă satisfacții și experiența mă ferește de multe dintre ”capcanele” actuale ale sistemului.

Fotografie din arhiva personală


Un profesor din Finlanda vă roagă să-i explicați ce înseamnă să fii dascăl într-o comunitate săracă din România. Ce răspuns aveți pentru el?


Cred că îi voi explica principalele neajunsuri ale școlii și modul în care voi putea acționa să le depășesc cât mai bine. Într-o comunitate săracă dascălul trebuie să lupte în primul rând să nu devină și el (mai) sărac. Atâta vreme cât mâncarea pentru a doua zi e o problemă ne găsim doar pe prima treaptă a Piramidei nevoilor și asta nu e în favorul învățării.

I-aș spune că elevii plătesc pentru teatru, film sau transport, chiar și pentru auxiliare. I-aș spune că, din păcate, îi pregătim pe copii pentru examene mai mult decât pentru viață. I-aș spune că sunt situații în care încrederea în dascăl a scăzut foarte mult și poate și mai rău nu mai e importantă în comunitate. I-aș spune că pe hârtie studiază toată lumea și nu numai cel care dorește acest lucru, dar în realitate există mulți analfabeți funcțional. I-aș spune că ești profesor ”bun” doar dacă ai olimpici, progresul de la nota 4 la nota 6 nu contează.

Sursa: pexel.com


Cât de mult rău le provoacă elevilor un profesor incapabil să înțeleagă menirea unui dascăl?

 Dascălul trebuie să fie pregătit să se adapteze fiecărui elev în parte și să aibă capacitatea de a empatiza cu acesta, în timp ce are cunoștințe temeinice de specialitate. Părerea mea este că meseria de dascăl nu e una în care să te perfecționezi la locul de muncă. Rebuturile ar fi copiii și s-ar ”repara” foarte greu. Aici câștigi doar experiența.

Se cunosc cazuri de ”elev foarte bun” și profesor ”foarte bun” care în echipă nu au rezultatele scontate. Cred că e vorba de compatibilitate. Pentru elevul-problemă trebuie neapărat profesorul-soluție. Cine nu înțelege menirea de dascăl nu are dreptul să profeseze în breaslă, și cine face angajări în învățământ este obligat să țină seama de acest aspect.

Sursa pexel.com

Se vorbește mult despre necesitatea digitalizării școlilor din România. Cât de digitalizată este școala în care lucrați? Aveți colegi fără adrese de mail?

 O tablă interactivă fără profesor pregătit nu ajută. Un profesor fără chemare este un real pericol pentru elevi și de orice mijloace ar dispune acesta nu ar fi eficient.

Școala în care lucrez nu e dotată din acest punct de vedere, pe cât aș vrea eu. M-ar ajuta la abordările interdisciplinare și la orele opționale. După părerea mea acest lucru vitregește puțin activitatea independentă a elevilor și învățarea prin descoperire, precum și modul de prezentare a noțiunilor asimilate de elevi, creativitatea acestora.  Există totuși alternative și faptul că fiecare clasă beneficiază de un minim de tehnică digitală ajută profesorii creativi.

      Sunt puțini colegi fără adresă de e-mail și care nu utilizează tehnologia modernă, dar de multe ori găsesc o cale de compensare.

Sursa: pexel.com

Cum îi determinăm pe tinerii absolvenți, foarte bine pregătiți, să devină cadre didactice?

          Cred că un salariu atractiv, o școală care dispune de condiții optime de învățare sunt aspecte foarte importante și cu certitudine fac meseria mai ușoară. Dar acestea nu sunt singurele lucruri care ar motiva pe cineva să aleagă meseria de dascăl.

Dacă are chemare, o persoană va alege să fie dascăl indiferent de condiții. Dacă la asta se adaugă și unul sau mai mulți profesori model, totul e în favoarea meseriei.

Ar fi interesant de văzut câteva lucruri care îi fac sceptici pe cei mai mulți atunci când e vorba de ales să fie dascăli. De exemplu, o mare dilemă este cea a notelor foarte mici la examenele de titularizare și de aici teama că nu poți avea o stabilitate personală în învățământ. Evident sunt discrepanțe între ceea ce trebuie să știe studenții să poată absolvi o facultate și ceea ce e nevoie să știe pentru un examen de titularizare. O altă problemă a profesorilor este naveta la serviciu. Chiar dacă acum în multe situații se decontează, naveta este cronofagă. Și se pot adăuga altele.

Aproape 40% dintre tineri sunt analfabeți funcțional. Cât de reală este cifra aceasta în raport cu realitatea dumneavoastră de zi cu zi? Cum combați acest fenomen?

Analfabetismul funcțional este o realitate și, din păcate, procentul e mare. Cred că apare și în momentul în care într-un loc de muncă sau într-o funcție se găsește cineva care nu are pregătirea necesară pentru poziția pe care o ocupă. La clasă, copiii pot fi puși în situații-problemă pe care să le rezolve independent sau în grup în urma unor exerciții de literație corecte. Trebuie păstrate standarde minime de performanță, iar copiii trebuie antrenați mereu pentru a putea înțelege ceea ce citesc, iar apoi a adapta și a pune în practică.

Sursa: pexel.com


Cum definiți discriminarea? Vă întâlniți des cu acest fenomen în școala și-n comunitatea dumneavoastră?

          Nu prea am avut ocazia sa văd acte de discriminare în apropiere. Cele pe care le-am întâlnit au fost singulare și din lipsa de educație, mai puțin din convingere. Am  urmat clasele I-IV la o școală frecventată de romi, iar cu colegii discutăm de câte ori avem ocazia fără nici un fel de resentimente. De-a lungul carierei am avut numerosi copii romi, dar nu am întâmpinat dificultăți.

Aveți un elev care v-a marcat cariera, de care vă aduceți aminte cu plăcere, cu mândrie?

Având o carieră lungă, de 34 de ani, sunt mulți copii de care sunt mândră că mi-au fost elevi. Sunt cel puțin 10 tineri care au fost ”copiii sufletului meu” prin ceea ce au făcut în școală și prin modul în care comunicăm chiar și acum, atunci când ne întâlnim. Am și șansa ca în școală să am colegi cinci foști elevi. Celor care au urmat o carieră în specialitatea pe care o predau le-am pierdut numărul.

Dacă ați fi pentru o zi ministrul educației, care sunt primele trei lucruri pe care le-ați schimba și de ce?

01. Etapele de formare pentru cadrelor didactice

Consider că formarea inițială a cadrelor didactice trebuie să fie compusă din patru module: 

  • modulul științific, foarte riguros;
  • modulul de pregătire psiho-pedagogică ”severă” și de lungă durată în care metodele clasice (de tip ”liceu pedagogic”) să se îmbine real cu cele moderne;
  • modulul care să cuprindă cursuri și seminarii (bine planificate și organizate riguros și desfășurate) de metodică și didactică specializării studiate;
  • modulul de practică pedagogică elaborată și bazată pe principii corecte și eficiente, dirijată pe termen lung de un profesor-monitor cu experiență și expertiză. Această etapă ar trebui să fie, după părerea mea filtrul decisiv spre meseria de dascăl, fiecare modul în parte fiind eliminatoriu.

Formarea continuă să cuprindă noțiuni de specialitate care să fie utile cu adevărat în mediul preuniversitar și nici într-un caz să nu devină doar o informație academică predată și evaluată în stil studențesc. În mod obligatoriu perfecționările să fie actualizarea noțiunilor și metodelor de predare-învățare adaptate.

02. O școală „prietenoasă” pentru elevi

Aș transforma toate ”variabilele” care pot să îi motiveze real pe elevi în procesul de învățare, să îi ajute  să perceapă școala ca pe ceva foarte important, foarte organizat.

Realmente cei mai mulți dintre elevii interesați de învățare percep acum sarcinile școlare ca pe un mare stres: materie foarte multă, timp mult alocat pentru studiul academic, informații rupte de practica zilnică, spații de studiu monotone și neadecvate. Plaja de materii obligatorie pentru examene mult prea ”restrânsă” și mult prea ”obligatorie”. Am întâlnit elevi premianți, care reclamă că școala este o povară pentru ei.

03. Descentralizarea învățământului ar duce la profesori mai relaxați, mai multumiți. Aceștia ar putea să fie apreciați pentru progresul real al copiilor și nu doar pentru realizările olimpicilor. Ar lucra cu clase nu foarte numeroase și ar avea libertate în selectarea conținuturilor didactice știind foarte clar competențele pe care elevii trebuie să le dobândească.

Pregătim  cadre didactice pentru societatea viitorului și pentru susținerea aspirațiilor copiilor

Proiectul CIPE este implementat în 10 școli din regiunile de dezvoltare Sud Muntenia, Centru și Nord-Est începând cu luna aprilie 2018 și vizează îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul preuniversitar (preșcolar, primar și gimnazial) și perfecţionarea managerilor de școli, în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate, orientate spre nevoile copiilor/elevilor și spre valorile unei școli incluzive. Peste 6.600.000 de lei sunt investiți în programe de formare pentru 300 de cadre didactice din 5 județe.