Pepco România și Fundația REF au dat startul Caravanei Creatorilor de Bucurii

E o amiază cu soare în Gostinari, judeţul Giurgiu, iar din curtea şcolii se aud câteva glasuri de copii și de adulți. Patru pupitre au fost scoase afară  iar câțiva copilași cu fețele acoperite de măști imense desenează de zor.

Nicu este unul dintre ei. El tocmai a terminat clasa a III-a. În octombrie face 11 ani. E micuț și firav. Pe ceafă poartă semnele unei infecții cu scabie. Râie, cum îi zice în popor. Doamna directoare și cadrele didactice l-au oblojit pe copil, dar n-au putut face minuni.

Pe brațe, puştiul mai duce urmele unui accident care l-a lăsat cu cicatrici. Un an și jumătate a stat prin spitale, pentru că s-a opărit cu apă. Nicu vorbește frumos și coboară des privirea în pământ. Își privește perechea de pantofi model sport atât de rufoşi, încât par mâncați de câine.

De vreo câţiva ani, are grijă de el doar tatăl. Nicu este unul dintre cei patru copii ai unei familii monoparentale. Mama l-a părăsit în 2013, pe când sora cea mică a lui Nicu era “cât lingura”, aşa cum o descrie Viorica, vecină a familiei State şi cadru didactic la şcoala din sat. Tot ea le duce sărmanilor copii în fiecare zi ceva de-ale gurii. 

Nicu, Marian și Roxana

Tatăl a venit și el in curtea școlii. Primește cu bucurie tichetele sociale, lasă ochii în jos şi rosteşte cu jumătate de glas că odraslele sale „de șapte ani nu și-au văzut mama”. Ridică mâna şi-i arată Roxana și Nicu, ţinând privirea tot înspre asfalt.

Când va fi mare, Nicu vrea sa se facă mecanic. Nu s-a decis dacă mecanic auto sau de locomotivă. Vorbește mai bine decât un copil de la oraş, ştie înţelesul vorbelor, deşi îi cam tremură glasul la unele cuvinte cam mari pentru vârsta lui fragedă.

Roxana, mezina familiei, şade resemnată lângă fratele ei. Împart aceeaşi bancă din lemn aşa cum au împărţit şi aceeaşi pâine uscată ca piatra şi cei şapte ani de trai fără mamă.

“Roxana este foarte deșteaptă și are un scris extraodinar de frumos”, o descrie o profesoară. Are 8 ani și încă nu s-a decis încotro să se îndreptate. “Are timp”, spune înţelegător Marian, tatăl copiilor. După plecarea mamei, de ei s-a ocupat sora cea mare. Însă a plecat și ea. La 15 ani s-a luat cu un băiat din sat și a făcut un copil. Nu a terminat nici măcar clasa a VIII-a.

Printre elevii din curtea școlii îl găsim şi pe Nicolas. A trecut în clasa a II-a, cu toate necazurile molimei cu tot. Acuma, că a dat de gustul învăţăturii, vrea să ajungă controlor de trafic aerian şi nimic mai prejos. A auzit de meseria aceasta de la televizor și i-a plăcut cum sună denumirea. Deocamdată e neclar pentru Nicolas cu ce se ocupă un controlor din ăsta. Controlor. Aer. Trafic. Putere de decizie la nivel înalt, asta clar. Ştie sigur însă că, după ce îşi va obţine atestatul şi locul în turnul de control, îi va cumpăra mamei sale o casă mare cu piscină.

Ianis (stânga) și Nicolas (dreapta)

Alături de el dă târcoale un alt copil, despre care aflăm că e verişor cu Nicolas. Îl cheamă Ianis. Da, Ianis, ca pe fiul „regelui Hagi”. Nu e de mirare că visul cel mare al puştiului este să ajungă fotbalist. “Nu prea joacă el bine fotbal, dar na…”, şuşoteşte conspirativ la ureche cu vărul Nicolas, aproape hlizindu-se de performanţele sportive ale rudei sale de gradul al IV-lea.

Școala Gimnazială Budești

La Budești, directorii școlii au ales să le ofere elevilor pachetele și tichetele oferite de Pepco Romania într-o sală de clasă. Afara era oricum îngrozitor de cald. În sala de clasă, intră pe rând, respectând regulile impuse de pandemie, câte un elev însoțit de părinte sau bunic. Fiecare poartă mască.

Unul dintre părinții care intră timid alături de fiica sa este Berta Chiriac. S-a uitat la tichete și la pachete și i-am văzut ochii zâmbind de fericire. În momentul în care a observat că trebuie să semneze de primire, Berta a lăsat ochii în pământ și și-a cerut iertare cu jumătate de glas, nu știe să semneze frumos, așa ca toată lumea. Ea nu a făcut deloc școală. Nicio clasă.

Fiind cea mai mare, ea a trebuit să se sacrifice și să își crească cei patru frați mai mici. Are 32 de ani și două fete. Una dintre ele este Monica. A venit alături de ea. Monica este în clasa a doua iar cel mai mult îi place să picteze. Monica privește sala de clasă cu plăcere. Recunoaște că i-a fost foarte dor de școală, mai ales de doamna învățătoare și de colegii ei.

Orlando vrea să se facă mascat. Denis pe care îl crește doar bunica se visează pompier. Mădălina nu știe ce vrea să devină însă îi place foarte mult să picteze. Acești copii sunt doar o parte dintre cei 500 de elevi care se vor bucura de sprijinul oferit de Pepco România și REF Romania.

Caravana Creatorilor de Bucurii se desfășoară în comunitățile Bora și Țăndărei din jud. Ialomița, Budești, județul Călărași, Gostinari, jud Giurgiu, Deaj, județul Mureș. În cadrul acestui program, 500 de elevi din cinci comunități dezavantajate, puternic lovite de pandemie, au primit sau urmează să primească pe parcursul lunii iunie ajutor sub formă de tichete sociale și pachete educaționale. 

Caravana Creatorilor de Bucurii este un proiect finanțat de compania Pepco România și implementat de Fundația Roma Education Fund Romania.