Data publicarii: 10 aprilie, 2024
De Ziua Internațională a Romilor, pe 8 aprilie 2024, Fundația Roma Education Fund Romania alături de Primăria Municipiului București au inaugurat Piața Nicolae Gheorghe, amplasată la intersecția străzilor Sfinții Apostoli și dr. Raul Orleanu din sectorul 4 al Capitalei.
La eveniment au participat membrii familiei lui Nicolae Gheorghe, reprezentanți ai ambasadelor UK și Germania, prieteni și discipoli ai lui Nicolae precum și reprezentați ai mai multor comunități de romi din țară.
În deschidere, președintele Fundației Roma Education Fund, dr. Ciprian Necula, le-a vorbit celor prezenți despre dorințele și aspirațiile sociologului Nicolae Gheorghe, prima personalitate romă care primește o astfel de recunoaștere națională pentru întreaga sa activitatea dedicată romilor.
“Nicolae își dorea ca romii să coexiste în pace, solidaritate și empatie; să prospere economic și social; să își poată afirma particularitățile culturale. Își dorea ca limba romani să fie perpetuată și să devină nu doar o limbă de comunicare între romi, ci una care să exprime identitatea și spiritul rom în literatura universală. Își imagina că romii vor avea o voce care să conteze pentru administrațiile publice, că romofobia și prejudecățile despre romi vor fi diminuate. Și știa că educația este extrem de importantă pentru succesul colectiv”.
Nicolae s-a remarcat pe parcursul carierei sale prin forța morală, dedicarea și energia canalizată în procesul de recunoaștere a romilor ca minoritate națională. Omagiul adus lui Nicolae Gheorghe și luptei sale pentru drepturile omului deschide o nouă pagină în procesul de reconciliere istorică dintre minoritatea romă și populația majoritară.
”Nicolae Gheorghe merită să fie recunoscut, astăzi, mâine și în timp. Generațiile viitoare vor ști și vor vedea cine a pus bazele mișcării romilor și cine a luptat pentru recunoașterea lor ca minoritate națională precum și pentru respectarea drepturilor omului în România și pe plan internațional” – Ana Gheorghe, fiica cea mare.
Primarul general al Capitalei, domnul Nicușor Dan, a evidențiat în alocuțiunea sa importanța existenței unor modele precum Nicolae Gheorghe pentru societatea contemporană
“Este un gest de recunoaștere pentru o personalitate care a fost una din marile voci în domeniul său de specialitate. (…) România are nevoie de modele și de oameni care-și dedică viața binelui și semenilor lor.”
Președintele Fundației Roma for Europe, domnul Zeljko Jovanovic, a evidențiat rolul lui Nicolae Gheorghe de mediator între generații și culturi.
”Nicolae a fost o punte de legătură între generațiile de activiști de dinaintea lui și noi care suntem mai tineri decât generația sa. A fost o punte de legătură între romii din diferite țări și de asemenea o punte între români și romi. Evenimentul de astăzi marchează un moment important deoarece în București există de astăzi o punte de legătură între romii din diferite țări, între generații, între idei diferite și de asemenea o punte peste timp deoarece viziunile sale au fost foarte avansate.”
Această inițiativă nu reprezintă doar un pas istoric pentru comunitatea romă, ci și pentru întreaga societate românească. Ea reafirmă valorile egalității, incluziunii și recunoașterii meritelor individuale, indiferent de originea etnică.
Acest demers ar trebui să devină sursă de inspirație și pentru alte instituții naționale și locale. Este important să recunoaștem contribuția romilor la dezvoltarea societății românești, atât pentru a pune bazele unui real proces de coeziune socială, ci și pentru a contribui la o dezvoltare sănătoasă, armonioasă, pe fundamente solide, a unei tinerei generații de romi, care are nevoie de modele și surse de inspirație.
Piața Nicolae Gheorghe, demers inițiat de fundația Roma Education Fund Romania împreună cu European Roma Institute for Arts and Culture (ERIAC), REDI – Roma Entrepreneurship Development Initiative și Roma for Democracy Romania, sprijinit și asumat de domnul primar Nicușor Dan și votat în unanimintate de Consiliului General al Municipiului București.