Președintele României a conferit Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler mai multor cadre didactice de etnie romă nominalizate de REF
Data publicarii: 1 decembrie, 2021
Comunicat de presă
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit
pe 1 Decembrie Ordinul “Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler unui număr de cinci cadre didactice
de etnie romă incluse pe lista de nominalizări realizată și trimisă Ministerului
Educației de Fundația Roma Education Fund (REF) Romania.
În procesul de selectare, Fundația REF Romania a ținut cont de mai multe criterii, precum gradul ridicat de implicare în rezolvarea problemelor regăsite în instituțiile de învățământ din comunitățile vulnerabile și impactul activității candidaților în dezvoltarea limbii și în promovarea istoriei și a culturii romani. Toate cadre didactice de etnie romă propuse și-au dedicat întreaga carieră educației copiilor romi. Profesorii s-au remarcat prin rezultatele excepționale în ceea ce privește reducerea abandonului școlar și a absenteismului. Sunt dascăli care au înțeles că educația trebuie individualizată, centrată pe nevoile și pe aspirațiile elevului.
„Mulțumim foarte mult Ministerului Educației pentru că a inclus în lista cadrelor didactice trimisă către Administrația Prezidențială și o parte dintre profesorii cu care fundația noastră a avut o colaborare extraordinară pe parcursul celor 12 ani de activitate în România. La nivel național, avem mult mai multe cadre didactice de etnie romă care au rezultate remarcabile în școlile în care lucrează și mi-ar plăcea ca, la un moment dat, și munca lor să fie răsplătită cu astfel de înalte distincții” – Claudia LIXANDRU, co-director Roma Education Fund.
Demersul pentru decorarea cadrelor didactice de etnie romă a fost inițiat de Fundația Roma Education Fund Romania în contextul celei de-a cincizecea aniversări a primului Congres Internaţional al Romilor de Pretutindeni. Fundația a urmărit să celebreze acest moment important aducându-i un omagiu educației de calitate și promovând astfel cadrele didactice de etnie Romă care lucrează pentru România Educată.
Cadrele didactice nominalizate de Roma Education Fund
Romania care au primit Ordinul “Meritul pentru învățământ” în grad de Cavaler sunt:
- Angelica Olmazu, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Gălbinași, jud. Călărași. Din anul 1993, a fost învățătoare și profesoară de limba romani la această școală. De-a lungul timpului, Angelica a ajutat comunitatea în care s-a născut prin implicarea colectivității în proiecte educaționale ce au avut drept rezultat reducerea abandonului școlar. Fundația REF Romania lucrează în această școală încă din 2010.
- Anca-Niculina Bechi, profesoară de limba și literatura romani și mediator școlar la Școala Gimnazială Ormenis, jud. Brașov. A primit numeroase premii de excelență de la Ministerul Educației Naționale, de la Consiliul Județean Brașov, etc. Pe lângă activităţile didactice, școlare și extrașcolare, dumneaei a lucrat în diferite programe ce au venit în sprijinul educației copiilor romi și care au stimulat dezvoltarea comunității.
- Ionel Cordovan – inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, responsabil de monitorizarea programelor privind accesul la educație, cu atribuții suplimentare și pentru minoritatea romă. A fost expert pentru învățământ în cadrul proiectului CRED și membru în Comisia Națională de Limba Romani – Ministerul Educației Naționale, precum și membru în Biroul de Monitorizare și Evaluare a implementării Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității romilor pentru perioada 2014-2020.
- Ion Sandu, inspector școlar pentru minorități, responsabil de coordonarea programului “A Doua Șansă“ la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița. A fost lector asociat în învățământul superior în cadrul unui program de educație interculturală. Este, de asemenea, formator în domeniul istoriei și tradițiilor poporului rom.
- Petronia Scripcariu, inspectoare pentru limba, istoria, tradițiile și școlarizarea romilor la Inspectoratul Școlar Județean din Botoșani. De-a lungul timpului, dumneaei a pregătit elevi pentru concursurile și olimpiadele organizate la nivel național și internațional, unde a obținut în fiecare an premii, orașul Botoșani fiind cunoscut pentru distincțiile obținute de elevii care studiază limba romani.