VIDEO – Pregătim cadre didactice | Programul de burse în pedagogie

Începând cu 2016, fundațiile #Velux și #REF au sprijinit 99 de tineri din mai multe licee pedagogice din țară să-și finalizeze studiile. De-a lungul anilor, tinerii au beneficiat de sprijin financiar dar și de sute de ore de mentorat și de tutorat, de evenimente și de activități menite să-i ajute să se dezvoltate profesional și personal. Un pachet complet de experințe care să-i transforme în cadre didactice foarte bine pregătite.

O cunoașteți astăzi pe Gabriela, beneficiară a Programului de Burse în Pedagogie încă din clasa a IX-a. Gabriela a luat examenul de bacalaureat și de titularizare iar din septembrie va deveni educatoare.

Urmează în zilele următoare și alte povești cu tinerele din program.

Programul de burse în Pedagogie este finanțat de Fundațiile Velux și REF și este implementat nu doar în România, ci și în Ungaria, Slovacia și Cehia.