Ziua Internațională a Romilor – Volum jubiliar realizat în parteneriat cu Secția de Limba și Literatura Rromani

Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la Primul Congres Internațional al Romilor, Fundația Roma Education Fund și Universitatea din București au lansat un concurs de eseuri la care s-au putut înscrie studenții de la Secția de Limba și Literatura Rromani. Eseurile, pe teme alese de către ei, au trebuit să îndeplinească o singură condiție: să aibă legătură cu momentul aniversar – Ziua Internațională a Romilor.

Volumul a fost lansat în cadrul unei întâlniri online la care au participat atât studenții care au semnat cele 10 eseuri, cât și invitați speciali precum prof.dr. Gheorghe Sarău, cel care a înființat catedra de Romologie din cadrul Universității București, lect. univ. dr. Delia Grigore și asist. univ. dr. Cristian Pădure.

”Este, de fapt, meritul vostru, al lui Alexandru care a lucrat îndeaproape cu studenții, al celorlalți profesori care i-au îndrumat și i-au sprijinit pe acești autori care, iată, debutează acum ca viitori cercetători. Este meritul REF care a sprijinit această inițiativă, această idee. Mă gândeam în timp ce prezentau ei, foarte natural, dezinvolt, că, în fapt, ceea ce se întâmplă acum este o sesiune de comunicări științifice (…) Sigur că, după ce vor adânci cercetarea asupra acestor subiecte pe care le-au tratat aici într-o variantă mai prescurtată să spunem, ar fi bine să reluăm o astfel de inițiativă, ori cu aceste teme, ori cu altele sau să permanentiză” – a declarat prof. dr. Gheorghe Sarău în timpul conferinței.

Colecția de eseuri a fost coordonată de asist. univ. dr. Alexandru Zamfir, expert educațional REF România și de asist. univ. colab. drd. Luiza Medeleanu, expert educațional REF România.

„Veți regăsi printre temele abordate de studenți subiecte de actualitate precum: imaginea romilor în mass-media în contextul pandemiei de Coronavirus, sau Holocaustul romilor și reprezentarea acestuia în memoria colectivă din rândul tinerilor, teme care ating latura psihologică precum cea a particularităților culturale ale suferinței la romi, sau subiecte din sfera muzicii, dar privite în mod diferit, cum ar fi: problemele cu care se confruntă muzicienii romi contemporani. O parte dintre studenți, au ales să-și onoreze comunitățile natale, promovând meșteșugurile tradiționale sau credințele populare din aceste comunități, precum și particularitățile lingvistice dintr-o comunitate, pe de o parte, sau unele provocări de natură lexicală de la nivelul dialectelor și cel al limbii romani comune, pe de altă parte. Totodată, lucrarea cuprinde și aspecte privind literatura romă, atât prin analiză de folclor rom, precum și prin creații literare proprii, prin includerea unor poezii – subliniază cei doi coordonatori ai colecției.

Cele mai bune zece eseuri au fost incluse în lucrare omagială pe care o poți citit mai jos.

Colectie de eseuri semnate de stundetii de la Secția de Limba și Literatura Rromani

Puteți urmări conferința aici